Skip to content

Relief

Culturi în terase în Munţii Poiana Ruscă

Jumătatea estică a masivului Poiana Rusca se prezintă, în schimb, sub forma unui platou înalt, ferăstruit adînc de ape. În această zonă de platou, care reprezintă o peneplenă pretortoniană, se recunosc mai multe trepte de nivelare situate la altitudini de 400–500 m în părţile marginale, la 600–800 m în partea mediană şi la 900–1000 m în aria centrală a masivului. Culmile largi din zona înaltă a Munţilor Poiana Ruscă, la altitudini de peste 1100 m, conservă un relief vechi, îmbătrînit, parţial reactivat, sincron cu platoul fosil situat la est.

Platoul menţionat constituie una dintre particularităţile reliefului din Munţii Poiana Ruscă. De pe platou privirea cuprinde zarea aproape pînă la capăt, lăsînd impresia unei suprafeţe plane continui în care nu se bănuiesc abrupturile şi denivelările adînci săpate de ape. Reactivarea energiei de eroziune nu a reprofilat aceste văi pînă la obîrşie. De aceea, în zonele de izvoare văile sînt adesea colmatate, apa curgînd meandrat în propriile aluviuni. Profilul văilor în aceste porţiuni este larg, puţin adînc, cu versanţii domoli. Aspectul general seamănă cu acela al unei regiuni de dealuri. Pădurenii, care locuiesc pe aceste plaiuri din timpuri străvechi, au contribuit la modelarea regiunilor mai sus menţionate, prin nivelarea lor În te-rase, în scopul practicării unei agriculturi restrînse care să acopere nevoile locale. Terasarea reliefului oferă culmilor locuite, din zona de platou, un aspect cu totul particular.

La est de vîrful Rusca, în dreptul localităţii Vadu Dobrii se desfac trei picioare, populate cu precădere de către „pădureni“: către NE, piciorul cu localităţile Poiana Răchiţelii, Feregi, Poieniţa Tomii, Muncelul Mare, Muncelul Mic; către E, piciorul Vadu Dobrii, Bunila, Poieniţa Voinii, Ruda, Ghelari; către sud-est, piciorul care coboară spre Meria.

Cheile Cernei (http://wikimapia.org/#lat=45.6561679&lon=22.6735497&z=14&l=0&m=b) sînt săpate adînc de apa în roci metamorfice dure, şi anume în gnaise cenuşii masive în care se disting cu ochiul liber noduli albi de feldspat cu diametrul pînă la cîţiva centimetri (gnaise oculare). Înălţimea versanţilor abrupţi, acoperiţi în parte de pădure, atinge 200 m. Lungimea strîmtorii este de 6,2 km. Valea urmăreşte un curs sinuos între pereţi stîncoşi care, în special în jumătatea sudică, coboară uneori pînă în firul apei, nelăsînd loc pentru potecă. De aceea traversarea cheilor Cernei întîmpină în cîteva locuri dificultăţi, în special în perioada cu debit ridicat de apă. Parcurgerea strîmtorii necesită în asemenea situaţii trecerea prin apă, care în general nu prezintă adîncime mare. În cazul în care considerăm că trebuie să abandonăm la un moment dat traseul, se poate încerca fie o ocolire a zonei dificile prin versantul stîncos, fie se poate urca, cu un oarecare efort, în versantul din stînga noastră, în sensul mersului, pentru a ajunge pe culmea dintre valea Cernei şi Valea Ursului. În cazul în care după acest urcuş nu am întîlnit drumul carosabil Hăşdău-Lunca Cernii, ne îndreptăm pe culme spre dreapta (vest) pînă ajungem în drumul amintit.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: