Skip to content

Biserica părăsită din ţinutul Pădurenilor

28/12/2009

Biserica din Valari

E în obiceiul românilor ca, după ce îşi fac prieteni noi, să-i uite pe cei vechi, după ce se delectează cu mâncăruri intrate de curând în uz, să abandoneze vechile obiceiuri culinare, după ce ridică biserici trainice, să le lase de izbelişte pe cele de demult. Nu-i vorbă că noi ne abandonăm şi nemotivat, ca să nu spun că ne renegăm rădăcinile. Este în caracterul nostru să nu facem nimic pentru paginile de istorie care se mai păstrează încă şi aşteaptă să fie puse în valoare. Este şi cazul unei bisericuţe de lemn din localitatea hunedoreană Vălari, în plin ţinut al Pădurenilor. Şi ea a fost lăsată să sucombe singură. Ca o biată bătrânică ce se află…

O tristeţe care acuză…

Mică, veche, de lemn, părăsită în marginea satului ca o nevastă bătrână pentru o iubită tânără… O priveşti, aşa cum e total deosebită de alte biserici văzute, şi pari, deodată, transpus în timpurile de demult. Nici nu mai ştii dacă ajungi pe vremea lui Vlad Ţepeş sau taman la strămoşii daci.

Chiar dacă nu eşti pasionat de istorie, nici de religie, nici de artă, realizezi din prima că ai în faţă o bijuterie. Neasemuită… Aflu că bisericuţa are hramul Sfântul Nicolae, ar fi fost construită pe la 1500, se demonta uşor, când localnicii aflau veste cu primejdie, ar fi amplasată de vreo două sute de ani la Vălari, după ce a fost adusă de la Poiana Răchiţelii şi de peste 80 de ani nu mai este folosită pentru slujbe, de când s-a făcut în sat biserica de beton.

Toate intemperiile naturii au trecut peste sfântul lăcaş şi l-au adus, încet, dar sigur, în stare de şubrezenie şi paragină. Te apucă tristeţea… Prin acoperiş se infiltrează, când toarnă cu găleata, ploaia. Şindrila este împuşcată de patina vremii în multe locuri şi apa se prelinge nestingherită.

Pereţii de lemn sunt răpuşi de umezeală, carii şi bătrâneţe. Scorojeala lor aproape că te înspăimântă. Ferestrele sunt sparte, înceţoşate – pe unde mai e geam – şi mici. Foarte mici. Atât de mici, că mai că nu-ţi încape faţa să te uiţi prin ele. Aşa cum apare bisericuţa, ai zice că adăpostea, mai degrabă, vreo ceată de pitici în ea, nu oameni normali, ca noi. Şapte, trei, nouă, acestea sunt, la o aproximativă măsurare cu pasul, dimensiunile ei. Adică lungime, lăţime, înălţime.

Lăcaş straniu

Tavanul este făcut din scânduri şi grinzi groase, câţiva stâlpi sunt prinşi direct de tălpi, o masă veche de piatră tronează parcă precum o regină în altar. Arhitectura este, ai zice, stranie zonei. Înfloriturile şi încrustaţiile iţite pe uşă aparţin parcă mai degrabă Banatului ori Olteniei, decât ţinutului pădurenilor. O serie de însemnări presărate prin sfântul lăcaş mai mult nedumeresc decât lămuresc: anii 1733, 1736, 1812, 1830, nişte cercuri, nişte şerpi, cuvântul „lupu“.

Nu ştii dacă e numele cuiva sau e amintit – în ce context? – animalul care sperie ciobanii şi sătenii deopotrivă. Nu ştii dacă sunt semne sau simple inscripţii. Nu ştii dacă ai în faţă un mesaj venit din vechime ori doar mâzgăleli fără rost şi fără temei.

Te înfiori şi parcă ai ajuns, prin tunelul timpului, în vremea dacilor. Lup, şerpi, cercuri… Nu suntem prea departe de Sarmisegetuza, de inima Daciei. Am putea trage o astfel de concluzie. Dar bisericuţă creştină atunci, în anii aceia? Ne aflăm, mai degrabă, într-un templu decât într-o biserică?

Indolenţă

Pereţii nu mai au picturi. Se prea poate ca ele să fi fost şterse de vremuri şi de vreme. Sau de mână omenească, prin astuparea găurilor din pereţii de lemn. Căci scândurile din care e făcută bisericuţa s-au uscat, de-a lungul timpului, fiind pesemne de brad, şi au rămas găuri.

Ca să nu intre frigul ori ceva lighioane, s-au pus, prin interior, poate pe unde erau pictate icoanele şi sfinţii, alte scânduri. Ele sunt prinse cu cuie de lemn – cepuri, cum se numeau în vremurile străvechi – şi tăiate, cel mai probabil, cu vreun gater de apă. Pe unde se văd şi cuie de fier, înseamnă, pesemne, contribuţia generaţiilor mai noi la reparaţiile şi consolidarea bisericuţei.

Ca mai toate lăcaşurile din lemn, construite la ţară, şi acesta este de formă dreptunghiulară, fiind compus din biserica propriu-zisă, unde stăteau bărbaţii, altarul, unde se ţinea slujba, şi pronaosul sau tinda, unde stăteau spăşite femeile. Mă întreb câtă lume încăpea pe vremea când satul venea spre închinăciune aici, în mica biserică.

Parcă e greu de crezut că aici s-ar fi putut refugia sute de persoane. Spun asta pentru că, în vremurile de demult, venea tot satul la slujbă. Nu ca azi, când omul fuge mai repede la cârciumă decât la sfântul lăcaş. În curtea bisericuţei se afla şi un cimitir. După toate probabilităţile, acolo s-ar odihni câteva sute de înaintaşi.

Din păcate, din ceea ce a fost odată cimitirul nu se mai păstrează azi decât uşiţa de la intrare şi câteva cruci mâncate de putreziciune şi muşchi. Pe acestea din urmă se mai văd încă încrustaţiile decorative, făcute în momentul decesului celui care a zăcut sub crucea respectivă. Acum, sătenii îşi plâng morţii în altă parte. De cei care au fost înmormântaţi aici nu-şi mai aminteşte nimeni. Au uitat toţi… 

Conservarea monumentului, ca o himeră

Lăcaşul de cult de la Vălari, deşi se află în evidenţele Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Hunedoara ca monument de patrimoniu, nu a primit fonduri pentru restaurare. El a fost reparat de localnici în urmă cu mai bine de jumătate de secol. Cum spuneam mai sus, sunt multe problemele care ar trebui să urgenteze intervenţia specialiştilor. Conservarea bizarei bijuterii de la Vălari se impune şi este necesară. De altfel, cel puţin în zona Pădurenilor, bisericuţa este, prin stil şi arhitectură, unică. Nu numai în România, ci poate în lume.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 5, 1-15 MARTIE 2009

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: